După terminarea
celui de-Al Doilea Război Mondial, comunitatea evreiască din Constanța a
înhumat în cimitirul cultului mozaic săpunurile germane RIF, despre care se
credea că sunt făcute din grăsimea victimelor incinerate în lagărele de
exterminare. Astfel de ceremoniale au avut loc în mai multe orașe din țară.
Mormântul unde a fost înhumat săpunul RIF FOTO Mariana Iancu
În mijlocul Cimitirului
evreiesc din Constanța, la umbra unui arțar, se află o placă de marmură de pe
care abia se mai zăresc câteva litere scrijelite. Peste ea s-au așternut
uitarea și indiferența, deși ascunde însăși drama poporului evreu:
supraviețuitorii Holocaustului au înhumat la sfârșitul celui de-Al Doilea
Război Mondial „un sicriu special cu săpun RIF făcut din cenușa evreilor morți
în lagărele de exterminare“. Cel puțin așa se credea atunci. Astfel de
ceremonii au avut loc în mai multe orașe din țară, cum ar fi Bârlad, Fălticeni
sau Galați, acolo unde erau comunități numeroase de evrei.
Pe placa de
marmură memorială, care se află în stânga mormântului rabinului Leon Friedmann,
au fost săpate inscripțiile în limba ebraică „Zcor așer lha Amelek“
(„Amintește-ți ce ți-a făcut Amelek“), iar în dialectul idiș „Keinmul Nișt fregesen“
(„Niciodată uitat/Niciodată iertat“).
Inscripția
continuă cu următorul text în limba română: „La mormântul fraților noștri uciși
fără apărare de hitleriști. Populația evreiască din Constanța își ia
angajamentul solemn de a lupta alături de întregul popor ca această apărare să
devină o realitate. S-a așezat această piatră de către comunitățile evreilor
din Constanța cu concursul întregei obști. 27 iunie1948“.
Momentul înhumării
Morminte evrei FOTO Mariana Iancu
Momentul înhumării
sicriului nu putea să nu lase amintiri în comunitatea evreiască. Hainrich
Sainer a povestit după mulți ani cum a decurs procesiunea și vorbește de
imaginea de neînchipuit vreodată de omenire: aceea a înhumării unui sicriu
special conținând săpunuri purtând inscripția RIF (Reinstes Iudenfett).
Iată ce
povestea evreul în anul 1988, conform mărturiei păstrate în Arhiva Comunității
Evreilor din Constanţa, și preluată de istoricul Florin C. Stan în publicația
„Analele Dobrogei“: „La câteva săptămâni după terminarea războiului, în anul
1945, împreună cu întreaga obşte a evreilor din Constanţa şi foarte mulţi evrei
sosiţi din ţară pentru emigrare, încremeniţi de durere, am asistat la cimitirul
nostru din str. Bărăgan nr. 4 la încredinţarea pământului a ceea ce a mai rămas
din trupurile martirilor noştri al Kiduş Haşem, împreuniţi în săpunuri, tocmai
la Constanţa, evrei poate din Ardealul Hortyst, poate din Polonia, din
Germania, din Franţa, poate din alte ţări vest-europene, împreună resturi de
bărbați, femei, bătrâni şi copii. Sufletele lor sălășluiesc în Ceruri, iar noi
nu mai putem decât să le cinstim memoria“.
Evenimentul a
rămas și în memoria autorităților. Andor Andrasi povestea, după mulți ani, cum
au decurs lucrurile: „La scurt timp după terminarea războiului, având o funcţie
oficială în oraş, am organizat la cererea conducerii Comunităţii evreilor,
echipe de doi oameni, care, vizitând casă cu casă, au întrebat locuitorii
oraşului dacă posedă săpun german. Săpunurile găsite au fost colectate şi
predate ulterior comunităţii evreilor. Pe săpunuri se puteau citi literele RIF –
Reinstes Iudenfett – şi un număr, care ni s-a spus atunci că ar fi fost codul
lagărului de proveniență al săpunului. Împreună cu toţi oamenii cinstiți ne-am
cutremurat atunci, ca şi acum, de ceea ce erau în stare să facă unii care îşi
ziceau şi ei că sunt «oameni»“.
Istorici: Săpunul,
un fals
După mulți ani,
istoricii evrei au demonstrat că săpunul RIF, despre care se spunea că a fost
făcut din grăsimea evreilor morți în lagăre, este un fals. Însă ceremonialul
incinerării săpunurilor trebuie privit și înțeles în contextul acelor ani, când
nu exista evreu care să nu fi avut o rudă, un prieten sau un cunoscut care să
nu fi dispărut în lagărele naziste. Pe de altă parte, credința lor se baza pe
un zvon apărut în ghetoul din Lublin, în anul 1942. Inclusiv la procesul de la
Tribunalul Internațional de la Nurenberg, unele mărturii vorbeau despre existența
unor asemenea fabrici.
Istoricul Lucian
Zeev Herşcovici, conferențiar asociat la Universitățile din București și
Cluj-Napoca, în domeniul Istoriei evreilor, al culturilor ebraică și idiș,
explică de unde a apărut confuzia. Din punctul său de vedere, problema memoriei
victimelor Holocaustului este mult prea serioasă pentru a se permite păstrarea
unui astfel de mit în cadrul ei. Inițial, explică el, s-a făcut asocierea cu „
Rein Juedisches Fett“ (grăsime
evreiască pură). În realitate, era vorba de „Reichsstelle fuer Industrielle
Fettversorgung“ (Autoritatea de stat pentru aprovizionare cu grăsime
industrială), litera „i“ confundându-se cu litera „j“.
Cimitirul evreiesc din Constanța FOTO Mariana Iancu
„Pentru a explica
apariția confuziei, trebuie să ne referim la situaţia industriei chimice, în
special a celei producătoare de săpun în Germania în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial. Din cauza războiului, s-a creat o lipsă de grăsimi industriale.
Urmarea a fost trecerea producției de săpun sub controlul statului. Inițialele
RIF au fost imprimate pe fiecare bucată de săpun din această categorie. Acest
săpun era de calitate inferioară şi a început să fie distribuit în lagăre,
precum şi în ghetouri. Nu este clar cine a făcut confuzia între litera I si
litera J, RIF devenind RJF: evreii din ghetouri, internaţii în lagăre sau
paznicii nazişti cu scopul de a-i înfricoșa pe evrei. Cert este că această
confuzie, odată făcută, a început să influenţeze. Frica de moarte s-a extins,
ca şi tendința de a nu folosi săpunul respectiv“, spune istoricul în publicația
online „Acum.tv“.
„Săpun sfânt“
Ideea, explică
Lucian Zeev Herşcovici, a fost acceptată şi în România, atât de evrei, cât şi
de români. „Un prieten, istoricul Shimon Rubinstein, originar din Bârlad, mi-a
povestit că tatăl lui a fost chemat la comunitatea evreiască din oraş, împreună
cu alţi evrei, să cumpere săpun RIF. Comunitatea cumpărase întreaga cantitate
aflată la un magazin din oraș, pentru ca acel săpun să nu fie folosit, pentru a
nu fi profanată memoria evreilor uciși. Atunci când a venit acasă, a pus
săpunul deoparte, afirmând că este săpun sfânt, făcut din evrei, şi nimeni nu
are voie să se atingă de el. După câțiva ani, probabil în 1946, săpunul a fost
înmormântat la cimitirul evreiesc din oraş. De fapt, prima înmormântare a
săpunului RIF în România a avut loc la Fălticeni. Au urmat alte asemenea
înmormântări, ceremoniale, în alte orașe. Îmi amintesc monumentul săpunului RIF
de la cimitirul evreiesc din Galaţi, chiar la intrarea cimitirului. Peste drum
de el este monumentul de pe mormântul fragmentelor de suluri de Tora, profanate
în timpul Holocaustului de către pogromiştii legionari. Ideea era crezută şi în
familia mea“, povestea istoricul.
La aceeași
concluzie, că săpunul nu conține grăsime umană, au ajuns și alți specialişti în
domeniul Holocaustului, precum Iehuda Bauer, Gitta Sereny, Walter Zeev Laquer,
Deborah Lipstadt, Shmuel Krakowsky, Raul Hilberg. O analiză făcută la un
laborator al Universității din Tel Aviv, la cererea Institutului Yad Vashem din
Ierusalim, a demonstrat că acest săpun nu conține niciun fel de grăsime.
Avocații evrei
aveau dreptul să profeseze doar pentru clienți de religie mozaică
În timpul
prigoanei evreiești, în județul Constanţa au fost înființate mai multe lagăre
în care au fost internaţi evrei: la Osmancea, Mereni, Ciobănița. În lagărul din
Osmancea a fost internat însuși rabinul Joseph H. Schechter, în vârstă de 67 de
ani, cavaler al Coroanei României.
Nici cei care au
rămas în oraș nu au avut o viață liniștită, fiind nevoiți să facă munci
înjositoare, iar în cazul altora, să lupte pentru supraviețuire. În arhiva
comunității evreiești din Constanța se află mai multe mărturii ale celor care
au avut de suferit doar pentru că aveau altă religie.
Evrei la muncă obligatorie Arhiva CNSAS
Rachella
Weissenberg a fost exclusă din Baroul avocaților din Constanţa, acceptând să
predea, ca profesoară, cursuri de istorie şi drept la Liceul evreiesc din
Constanţa. „Am predat aceste cursuri în anii şcolari 1940-1941 şi 1942-1943. Salariul
l-am primit lunar în mod regulat. Liceul a funcţionat numai cu clasele I-IV.
Clasele variau între 15-30 de elevi“, a povestit Rachella.
Evrei umiliți Dobrogea Colecție CNSAS
Nu toți evreii au
fost excluși din Barou, însă cei care au rămas erau obligați să profeseze numai
pentru clienţi evrei. La fel s-a întâmplat și cu medicii. „Soţul meu, Dr.
Weissenberg Moses, medic, nu putea nici el exercita profesia decât pentru
pacienți evrei. În timpul când evreii din Constanţa au fost evacuaţi în lagăre
în comunele judeţului, soțul meu a fost concentrat medic la Crucea Roşie din
localitatea Medgidia, iar mie mi s-a permis să mă aflu în acest timp lângă el.
Ulterior, noi am plecat împreună la București“, conform mărturiei datată 14 mai
1988, din Arhiva Comunității Evreilor din Constanța.
De la cifre la muncă
în carieră
Mărturii au rămas
și de la cei care au fost duși în lagăre. Zomer Solomon, născut la 29 aprilie
1911 în Constanţa, de profesie contabil autorizat, a povestit că în anii
prigoanei a fost scos din funcţie de la o firmă particulară şi a lucrat ca
secretar la biroul avocatului Calmis Ghinsberg.
La 25 iunie 1941,
toată familia sa a fost ridicată și dusă în curtea Chesturii, unde a stat o zi
şi o noapte. De acolo, au fost urcați într-un tren de vite și duși până la
staţia Ciobăniţa. De acolo, au mers pe jos, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii,
până în comuna Osmancea, unde era unul dintre centrele de triere şi repartizare,
și apoi la Mereni. „Acolo, bărbaţii şi femeile valizi de muncă au fost
încadraţi în detaşamente de lucru, iar ceilalți au fost trimişi în iarna
1941-1942 înapoi la Constanţa, unde au avut domiciliu forțat cu apel de două
ori pe zi la Circumscripţia respectivă de poliţie“.
Zomer a fost
încadrat în detaşament de muncă obligatorie până la 12 septembrie 1944, în
regim de cazarmă, „executând munci de carieră, de fortificaţii pe valea
Siretului şi ulterior în batalionul de muncă din Sărata-Basarabia, cu regim şi
mai înăsprit. Sora mea, Luiza Zomer, în acelaşi timp, împreună cu alte femei, a
executat muncă obligatorie la Mangalia, la ferma Cpt. Giroveanu. Familia mea,
întoarsă din lagăr la Constanţa, neavând posibilități proprii de trai, ca şi
multe alte familii în aceeaşi situaţie, a trăit mai mult cu mila şi ajutorul
foştilor prieteni şi cunoscuţi neevrei“, a povestit el la 30 mai 1988.
Au scos bombe din
pământ
Andor Andrasi a
trăit și el acele vremuri de prigoană în Constanța. Avea doar 31 de ani în anul
1941 când, laolaltă cu alți evrei din Constanța, au fost strânși în curtea
Chesturii din Bulevardul Domnița. După câteva zile, au fost încolonați și duși
spre gară și apoi urcați în vagoane de marfă și duși la Cobadin. Aici, au fost
cazaţi în barăcile unde anterior locuiseră vremelnic soldați din armata
germană.
De aici, au fost triați. Unii la Independenţa, alții la Osmancea, dar
și la Cernavodă. „Noi, bărbaţii, am muncit în diferite puncte la șosele,
primind hrană precară de la Primăriile respective. Cei înstăriţi dintre noi,
având mijloace proprii de existenţă, au trăit mai uşor. Bătrânii, femeile şi
copiii se hrăneau cu ce puteau, primind, uneori, şi câte o mâncare caldă
dintr-o bucătărie organizată la faţa locului de către conducerea Comunităţii
din Constanța“, a povestit el.
La sfârşitul lunii
iulie 1941, pentru două săptămâni, zece evrei au fost aduşi la Constanţa
„pentru a scoate din pământ bombe. Am fost cazaţi în str. Ion Adam nr. 1 în
casa unui fost sergent de jandarmi din Constanța, care ceas cu ceas ne teroriza
în fel şi chip. Enoriașul încă în viață Iosif Ilie, care a fost şi el cu noi, a
fost terorizat de acest agent de jandarmi ca să-i dea dantura de aur din gură.
Nemţii, neavând încredere în noi, nu ne lăsau să executăm lucrările, fiind
trimişi înapoi la Mereni. În aceste două săptămâni am fost întreținuţi de către
Comunitatea evreilor din Constanţa“.
Calea spre libertate
Mulți evrei au
luat calea exilului. În perioada războiului, România a fost cel mai important
loc de îmbarcare pentru emigranții evrei ilegali. Aceştia porneau spre Palestina
la bordul navelor plecate din porturile Constanţa, Sulina, Tulcea şi Brăila. Au
fost mai multe nave cu emigranți evrei: Darien II, Struma, Milka, Maritza,
Belasitza, Kasbek, Bülbül, Mefküre şi Morina, dar și multe vase mici. Istoricii
spun că numărul evreilor care au ieşit din România pe această cale se apropie
de 5.000.
Dezafectarea cimitirului din Sevastopol Colecție CNSAS
„Struma“ a fost ultimul
vas cu emigranţi români evrei care a părăsit Portul Constanţa, la 24 februarie
1941. Din păcate, nava pe care erau îmbarcaţi 770 de evrei care se refugiau în
Palestina a fost torpilată de un submarin sovietic în Marea Neagră. David
Stoliar, singurul supravieţuitor, a murit în 2014, în SUA, la vârsta de 92 de
ani.
Nava Struma
