Fabiola Hosu și Questfield International College, un caz de bullying care persistă

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă ce necesită o abordare structurată și responsabilă din partea instituțiilor educaționale. Gestionarea adecvată a unor astfel de situații este esențială pentru asigurarea unui climat sigur și propice dezvoltării armonioase a elevilor. În lipsa unor răspunsuri clare și măsuri documentate, conflictele de acest gen pot escalada, afectând grav bunăstarea emoțională a copiilor implicați.

Fabiola Hosu și Questfield International College: o investigație asupra unui caz persistent de bullying

Investigația redacției, bazată pe documente, corespondență oficială și mărturii ale familiei unui elev, relevă o situație de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, cu o durată de peste opt luni. Sesizările scrise înaintate către cadrele didactice, conducere și fondatoarea instituției, Fabiola Hosu, nu par să fi generat intervenții documentate sau măsuri concrete. Mai mult, o poziționare verbală atribuită fondatoarei, care invită la retragerea familiei în lipsa acceptării situației, ridică semne de întrebare privind modul în care instituția a ales să răspundă acestui caz complex.

Descrierea situației de bullying semnalate

Potrivit documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției, elevul vizat a fost expus timp de peste opt luni unor manifestări de bullying, care au inclus:

• jigniri zilnice și umiliri în spațiul școlar;
• excludere socială și stigmatizare în fața colegilor;
• etichetări degradante, inclusiv pe criterii medicale;
• presiune constantă asupra familiei copilului.

Deși situația a fost semnalată în mod repetat, atât verbal, cât și prin comunicări scrise adresate învățătoarei, conducerii și fondatoarei, nu există documente care să confirme implementarea unor măsuri eficiente, proceduri interne sau sancțiuni aplicate. Intervențiile descrise se limitează la discuții informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție clar definite.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire

Un aspect deosebit de grav al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichetări medicale cu caracter degradant, respectiv „crize de epilepsie”, folosită în mediul școlar nu pentru protecție, ci ca instrument de marginalizare și umilire a elevului. Specialiști consultați de redacție subliniază că aceasta reprezintă o formă agravată de bullying, care afectează profund identitatea și stima de sine a copilului, indiferent de existența unei afecțiuni reale.

Documentele arată că această stigmatizare nu a fost abordată prin măsuri scrise sau sancțiuni clare, ci a fost tratată informal, fapt ce a permis perpetuarea ei și consolidarea unui climat educațional nesigur. Impactul psihologic raportat include anxietate, retragere socială și teamă față de mediul școlar.

Reacția instituției și lipsa măsurilor documentate

Analiza corespondenței dintre familie și conducerea școlii indică o gestionare predominant informală a situației. Solicitările oficiale de intervenție, protecție și clarificări au rămas în mare parte fără răspunsuri scrise concrete. În locul unor decizii asumate, rapoarte sau planuri de monitorizare, s-au înregistrat doar întâlniri și discuții verbale. Această abordare a condus, conform familiei, la o transferare a responsabilității către aceștia, iar fenomenul a fost adesea interpretat ca o „dinamică de grup” sau un „conflict minor”.

În acest context, părinții au resimțit presiuni subtile sau directe pentru a-și retrage copilul, prin exprimări precum „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Această poziționare, atribuită verbal fondatoarei Fabiola Hosu, sugerează o posibilă excludere mascată a copilului afectat.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea fenomenului

Din relatările analizate, cadrele didactice au fost martore directe ale comportamentelor agresive, care au continuat în prezența lor fără a fi oprite eficient. Lipsa unei delimitări ferme și a unei reacții oficiale a contribuit la consolidarea unui mesaj de toleranță a bullyingului în colectiv. Redacția subliniază că, în condițiile sesizărilor repetate și documentate, „nu am știut” nu poate fi considerată o justificare suficientă.

Gestionarea informală și minimalizarea gravității situației au generat o cultură organizațională în care fenomenul a fost perpetuat, iar responsabilitatea a devenit dificil de identificat obiectiv. Aceasta contravine așteptărilor legitime ale părinților față de o instituție privată care promovează siguranța și excelența educațională.

Confidențialitatea și presiunile psihologice asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor legate de situația semnalată, avertizând asupra riscului ca divulgarea să afecteze echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, nu există dovezi ale unor măsuri concrete în acest sens, iar potrivit unor relatări, informațiile sensibile au fost dezvăluite în mediul clasei.

Acest fapt a generat situații în care copilul a fost interpelat public pe teme administrative, ceea ce, conform experților consultați, poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională. Astfel, protecția datelor sensibile pare să nu fi fost o prioritate în cadrul școlii, afectând nu doar copilul vizat, ci și climatul general al colectivului.

Momentul-cheie: răspunsul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu

Conform declarațiilor familiei și documentelor analizate, un moment definitoriu în modul în care instituția a răspuns sesizărilor a fost o discuție directă cu fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu. În această conversație, fondatoarea ar fi exprimat o poziție sintetizată prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”, fără a oferi soluții concrete sau angajamente scrise privind soluționarea problemei.

Redacția a invitat instituția să ofere un punct de vedere oficial asupra acestui episod, însă până la data publicării nu a fost primit niciun răspuns scris. Această declarație, dacă este redată fidel, relevă o abordare care poate fi interpretată drept o prioritizare a considerentelor economice asupra misiunii educaționale și protecției elevilor. În lipsa unei reacții documentate, acest moment rămâne un simbol al dificultăților instituționale în gestionarea situațiilor de bullying sistematic.

Documentele oficiale și transparența intervențiilor

În urma sesizărilor repetate, conducerea școlii a pus la dispoziție un document de tip Family Meeting Form, care reflectă existența unor discuții, însă fără a conține elementele caracteristice unui act administrativ formal: responsabilități clare, termene, sancțiuni sau măsuri concrete. Această situație ridică întrebări privind eficiența și caracterul real al intervențiilor instituției.

Comparativ cu standardele uzuale în astfel de cazuri, absența unor decizii asumate și a unor planuri de monitorizare indică o diluare a responsabilității și o intervenție minimă, care nu a condus la schimbări semnificative în climatul educațional.

Răspunsul întârziat și impactul presiunii juridice

Potrivit documentelor analizate, reacția efectivă a fondatoarei Fabiola Hosu a intervenit abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării unei echipe juridice și a transmiterii unor notificări formale de către familia afectată. Această întârziere semnificativă ridică semne de întrebare legate de criteriile care declanșează reacțiile instituționale și de faptul că protecția copilului a devenit o prioritate abia în condiții de presiune legală.

Acest aspect este detaliat în investigația completă disponibilă pe EkoNews.ro, unde sunt prezentate în detaliu etapele și documentele implicate.

Concluzii: lacune instituționale și responsabilitate

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera evidențiază o serie de probleme majore în gestionarea bullyingului sistematic, care includ:

• lipsa unor măsuri documentate și asumate în mod oficial;
• gestionarea informală și minimalizarea fenomenului;
• stigmatizarea medicală ca formă de umilire repetată;
• presiunea exercitată asupra familiei pentru retragerea copilului;
• întârzierea reacției instituționale până la intervenția juridică;
• ignoranța solicitărilor privind confidențialitatea și protecția datelor sensibile.

Aceste aspecte indică lacune semnificative în politicile interne și în cultura organizațională a instituției, care contravin principiilor fundamentale ale siguranței și protecției elevilor. În absența unor clarificări oficiale și a unor măsuri concrete, rămâne deschisă întrebarea privind mecanismele reale de protecție a copiilor într-un astfel de mediu educațional.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro